Numărul infecțiilor intraspitalicești în creștere: În primele 4 luni ale anului s-a dublat

Numărul infecțiilor intraspitalicești în creștere: În primele 4 luni ale anului s-a dublat
Publicat: 23/05/2019, 12:23

„Peste 1.000 de infecții asociate asistenței medicale (infecții intraspitalicești – n.r.) au fost raportate în primele 4 luni ale anului 2019, de către 69 spitale din întreaga țară. Asta înseamnă că numărul acestor infecții recunoscute și raportate aproape s-a dublat, față de aceeași perioadă a anului 2018 și evidențiază preocuparea tot mai mare a unitaților sanitare în recunoașterea și anunțarea lor pentru a putea fi gestionate corect”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Autoritatea Națională de Management al Calității în Spitale (ANMCS)

Analiza infecțiilor făcută de ANMCS indică și faptul că în aceeași perioadă a evaluării, respectiv 4 luni în 2018 versus 4 luni în 2019, numărul spitalelor care au raportat evenimentele în cadrul aplicației CaPeSaRo a crescut de la 50 de unități sanitare la 69, în toată țara.

„În ultima perioadă, se observă caracterul pozitiv al îmbunătățirii raportărilor, în condițiile neaplicării de sancțiuni. Putem spune că este un semn al îmbunătățirii culturii organizaționale privind siguranța pacientului”, susține Vasile Cepoi, președintele ANMCS.

Potrivit ANMCS, cele mai multe infecții raportate au fost cu Clostridium difficile, Acinetobacter, Klebsiella și Stafilococul auriu meticilinorezistent. În raportări s-a evidențiat și o creștere cu 10 la sută a detectării prezenței altor bacterii care se dezvoltă în mediul spitalicesc.

„Infecția cu Clostridium difficile este o infecție cu o incidență mare, care apare în mediul spitalicesc în relație directă cu tratamentul cu antibiotice și care necesită măsuri speciale de izolare pentru că are un grad mare de contagiozitate”, se mai arată în comunicatul ANMCS.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×